Subiect de dezbatere: biblioteca

url(N.B.: Articol apărut și în revista Biblioteca nr. 3 / 2016)

Suntem o țară în care, când e cazul, se urlă, nu se discută… O țară în care zeul (sau, mă rog, demonul) jignirilor, Vadim Tudor, este îngropat cu onorurile unui stat pe care l-ar fi vrut desființat… O țară în care dialogul ia, de cele mai multe ori, forma atacului la persoană și în care orice subiect delicat (gen criza refugiaților), se „dezbate” pe Facebook și la TV cu „huo” și cu „fă”… Elevilor de liceu li se cere la Bac să construiască (folosind, printre altele, conectori de disjuncție sau de concesie – sic!) un text „argumentativ” pe subiecte plicticoase, care n-ar stârni nici interesul unui naufragiat pe o insulă pustie, rămas în pană de rebusuri… În fine, suntem o țară în care legile se dau în dezbatere publică pe ascuns și în care nicio instituție a statului nu moderează discuții pe subiecte de importanță națională sau comunitară.

Nicio instituție, deși există una numai bună pentru așa ceva. Da!, fără niciun suspans, este vorba despre biblioteca publică.

De ce este biblioteca cea mai potrivită instituție pentru a găzdui și modera dezbateri publice? Pentru că astfel și-ar respecta și chiar depăși (!) obligațiile din Legea bibliotecilor, art. 22 (2): „Bibliotecile publice asigură egalitatea accesului la informaţii şi la documentele necesare informării, educaţiei permanente şi dezvoltării personalităţii utilizatorilor, fără deosebire de statut social sau economic, vârstă, sex, apartenenţă politică, religie ori naţionalitate.”

Când spun că și-ar depăși obligațiile, mă refer la faptul că asemenea dezbateri, odată încheiate, ar putea deveni un conținut de sine stătător: filmate și documentate ca la carte, discuțiile pot fi publicate pe site-ul instituției, pot fi apoi catalogate ca resursă, pot fi chiar editate în volum. Biblioteca s-ar transforma astfel din depozitară în creatoare de conținut.

Imaginați-vă Biblioteca Națională a României găzduind o dezbatere despre legalizarea marijuanei, despre eutanasia persoanelor iremediabil bolnave, despre avort sau despre (in)existența lui Dumnezeu, în care două personalități de înaltă ținută, să-și înfrunte argumentat opiniile în fața unui juriu sau a unui public, ce, la sfârșit, va putea s-o voteze pe cea mai convingătoare dintre ele. Imaginați-vi-l pe Cristian Tudor Popescu confruntându-se cu Andrei Pleșu pe subiecte religioase. Pe Solomon Marcus, cu ministrul Educației (oricare ar fi el), pe tema reformei în școli. Pe Remus Cernea, cu oricare alt parlamentar, despre drepturile homosexualilor sau ale animalelor de circ.

Cum ar fi?

Am fi în pas cu lumea, în primul rând: asemenea subiecte, încă tabu la noi, sunt dezbătute cu toată seriozitatea în Occident; mai mult, dezbaterile candidaților la președenția S.U.A. au fost nu o dată găzduite de către o bibliotecă. Apoi, ar fi aproape obligatoriu pentru BNR și pentru restul bibliotecilor publice să le organizeze, fiindcă nu există nicio altă instituție „națională” sau „județeană” care să poată realiza sistematic astfel de dezbateri (școlile, universitățile, academiile au beneficiari și public specializat, așadar limitat). Și, nu în ultimul rând, ar fi viral, ar genera interesul mass-media, pe care-l implorăm repetat, și ar atrage atenția publicului larg asupra bibliotecii. Amintiți-vă de cazul Eminescu, din 1998, din Dilema, când contestarea viziunii oficioase de pe care este privit poetul a declanșat un interes ce a depășit publicul obișnuit al revistei. Amintiți-vă, la fel, de discuția de la Ateneu, din 2010, când Herta Müller s-a luat de Liiceanu, cât de virală a devenit pe Facebook, mai ales pentru ofuscarea filosofului, neînvățat cu contestarea poziției lui și cu conflictul real de idei. Ăsta este adevărul, din păcate, suntem o țară în care și cei mai buni dintre noi nu sunt deprinși cu dialogul. O țară care poartă încă moștenirea unei alte epoci, mare iubitoare de consens și de uniformitate.

Dar e momentul să schimbăm ceva. Și dezbaterea, ca formă de dialog, este instrumentul cel mai potrivit, cel mai ieftin și cu cel mai mare potențial de atracție.

Buuun… Am zis de Biblioteca Națională și de cele județene. Dar acum, vă rog, imaginați-vă o dezbatere de tip academic organizată de o bibliotecă comunală. Cum ar fi? Să-i vezi pe liderii comunității (primar, învățător, director de școală), adunați în jurul sobei prăpădite din sala de cămin cultural, în care cele mai multe biblioteci rurale funcționează, discutând despre avort sau, hai să nu alegem o temă atât de controversată, discutând, să zicem, despre altoirea copiilor ca metodă de educație… Să-l vezi pe preotul Făniță confruntându-se cu un elev mai isteț sau cu profesorul de biologie despre originea omului, despre de ce permite Dumnezeu suferința ori despre căsătoria între persoane de același sex. Toate astea în fața unui public mare pupător de moaște, degrabă aruncător de agheazmă și iute scuipător în sân…

Sună de-a dreptul blasfemic, știu. Și nu-mi fac iluzii că se vor întâmpla prea curând astfel de evenimente. Dar asta nu mă împiedică să visez.

Știu că bibliotecarul care va organiza asemenea dezbateri există undeva în țara asta. Tot ce-i rămâne este să-și adune curajul să o facă. Dialogul este doar pentru cei puternici!

Bogdan Ghiurco

Anunțuri