Pe vremea când bibliotecarul era mai tare ca Google

Bibliotecarii de la Biblioteca Publică din New York au umor, se pare.

Sub hashtag-ul #letmelibrarianthatforyou (care s-ar traduce ceva de genul: „Permite-mi să bibliotecăresc asta pentru tine”), au adunat pe contul de Instagram al instituției cele mai ciudate cereri și întrebări adresate bibliotecarilor de referință de-a lungul timpului.

Iată câteva dintre întrebări (și, pe alocuri, și răspunsuri), unele la fel de bune ca bancurile de pe timpuri cu Radio Erevan.

„Îmi puteți spune cât de gros este un timbru S.U.A, cu tot cu lipici?” „Ne pare rău, nu vă putem răspunde. De ce nu încercați la poștă?” „Păi, noi suntem poșta.”
„Îmi puteți spune cât de gros este un timbru S.U.A, cu tot cu lipici?” „Ne pare rău, nu vă putem răspunde. De ce nu încercați la poștă?” „Păi, noi suntem poșta.”
„Ce țară are cel mai mare număr de femei respectabile?” „Ei bine, asta depinde de definiție, nu-i așa?”
„Ce țară are cel mai mare număr de femei respectabile?” „Ei bine, asta depinde de definiție, nu-i așa?”
„Care este dușmanul natural al raței?” „La ce vă referiți?” „Păi, un cârd de rațe au poposit la mine în piscină și am încercat să le alung cu o mătură, dar tot ce-au făcut a fost să se uite la mine și să măcăne. De aceea mă gândeam să apelez la dușmanul lor natural.”
„Care este dușmanul natural al raței?” „La ce vă referiți?” „Păi, un cârd de rațe a poposit la mine în piscină și am încercat eu să le alung cu o mătură, dar n-au făcut decât să se uite la mine și să măcăne. Așa că m-am gândit să apelez la dușmanul lor natural.”
„Sunt din Wilmington, Carolina de Nord, și tatăl meu deține al doilea cel mai vechi far din țară. Unde îl pot vinde?”
„Sunt din Wilmington, Carolina de Nord, și tatăl meu deține al doilea cel mai vechi far din țară. Unde îl pot vinde?”
„Unde pot găsi ceva despre aspectele comice ale sarcinii?”
„Unde pot găsi ceva despre aspectele comice ale sarcinii?”
„Ce înseamnă dacă visezi că te aleargă un elefant?”
„Ce înseamnă dacă visezi că te aleargă un elefant?”
„Există vreo lege în New York prin care un copil poate să înceteze a mai fi rudă cu părinții săi dacă nu se mai înțeleg?”
„Există vreo lege în New York prin care un copil poate să înceteze să fie rudă cu părinții săi dacă nu se mai înțeleg?”
„În ce ocupație poți lucra descălțat?”
„În ce meserie poți lucra descălțat?”
„De unde se închiriază ghilotine?”
„De unde se închiriază ghilotine?”
„Poate poliția să-mi recomande un falsificator bun? În persoană. Și femeie.” (N.B.: Aici nu sunt sigur dacă cel care întreabă solicită o femeie sau dacă bibliotecarul a notat că apelantul este o femeie).
„Poate poliția să-mi recomande un falsificator bun? În persoană. Și femeie.” (N.B.: Aici nu sunt sigur dacă cel care întreabă solicită o femeie sau dacă bibliotecarul a notat că apelantul este o femeie).
„Din ce fel de măr a mușcat Eva?”
„Din ce fel de măr a mușcat Eva?”
„Pe ce distanță a călătorit nava Bounty de la Londra la New York?” „Pe aceeași distanță ca și în ziua de azi.” „Oo, n-are cum. Că i-a luat 28 de zile. Și astăzi o faci în doar patru zile.”
„Pe ce distanță a călătorit nava Bounty de la Londra la New York?” „Pe aceeași distanță ca și în ziua de azi.” „Oo, n-are cum. Că i-a luat 28 de zile. Și astăzi îți ia doar patru zile.”
„De ce tablourile englezești de secol 18 au atât de multe veverițe în ele și cum le îmblânzeau de nu-l mușcau pe pictor?”
„De ce tablourile englezești de secol 18 au atât de multe veverițe în ele și cum le îmblânzeau de nu-l mușcau pe pictor?”
„Platon, Aristotel și Socrate sunt una și aceeași persoană?”
„Platon, Aristotel și Socrate sunt una și aceeași persoană?”
„Îmi puteți da o carte din care să învăț cum să fii metresă de ceremonii într-o orgfie muzicală?” (sic!)
„Îmi puteți da o carte din care să învăț cum să fii maestră de ceremonii într-o orgie muzicală?” (sic!)
„E ăsta locul unde mi se răspunde la întrebările la care n-am răspuns?”
„E ăsta locul unde mi se răspunde la întrebările la care n-am răspuns?”

Se pare că, cel puțin înainte de Google, da!

Bogdan Ghiurco

Doamna bibliotecară, de la ce raft pot împrumuta o tigaie?

Biblioteca de unelte din Berkley, S.U.A.
Biblioteca de unelte din Berkley, S.U.A.

Traduc câteva paragrafe dintr-un articol din New York Times de luna trecută, cu un bonus de câteva imagini:

„Bibliotecile nu mai înseamnă carte, nici măcar e-book-uri. Mai nou, ele împrumută tigăi de prăjituri (North Haven, Conn.), ghete de zăpadă (Biddeford, Me.), telescoape și microscoape (Ann Arbor, Mich.), păpuși (Lewiston, Me.), bețe de pescuit (Grand Rapids, Minn.), discuri Frisbees și mingi Wiffle (Mesa, Ariz.) sau dispozitive hot spot (New York și Chicago).

În Sacramento, unde oamenii pot împrumuta ori folosi mașini de cusut, ukulele, camere GoPro sau jocuri de masă, noul serviciu se numește O Bibliotecă de Lucruri.

Rafturile cu unelte din Biblioteca Berkley, S.U.A.
Rafturile cu unelte din Biblioteca Berkley, S.U.A.

<<Dezvoltarea tehnologică ne-a oferit ocazia de a ne redesena spațiile și de a ne întări rolul de centru al comunității>>, a spus Larry Neal, președintele Asociației Bibliotecilor Publice (PLA), o divizie a Asociației Bibliotecilor din America (ALA), care este reprezentanta a 9000 de biblioteci publice. […]

Servicii precum O Bibliotecă de Lucruri sau Chestioteca (Stuff-brary) din Mesa, de lângă Phoenix, fac parte dintr-o tranziție culturală mai amplă prin care bibliotecile se definesc drept centre active și creative ale comunității, locuri în care oamenii pot căpăta noi deprinderi sau experimenta tehnologii de ultimă generație, cum ar fi imprimantele 3-D. […]

Criza economică a forțat multe biblioteci publice, mai ales din zonele urbane, să-și închidă filialele, să reducă orele de lucru sau chiar să concedieze din personal, asta în timp ce cererea de servicii a crescut. Pentru a compensa lipsurile, multe biblioteci au solicitat sprijinul fundațiilor, marilor corporații sau asociațiilor de prieteni ai bibliotecii.

Unele biblioteci se adaptează specificului local și împrumută, alături de cărți, și undițe
Unele biblioteci se adaptează specificului local și împrumută, alături de cărți, și undițe.

Totodată, <<criza a determinat bibliotecile să se aplece asupra valorilor locale>>, a spus R. David Lankes, profesor Universitatea Syracuse. <<Au înțeles că cea mai bună metodă de a-ți servi comunitatea este să încerci să arăți ca ea. Pentru unii asta a însemnat imprimante 3-D. Pentru alții, unelte de pescuit.>>

Anul trecut, Biblioteca Gratuită din Philadelphia a adunat fonduri locale, regionale și naționale pentru a deschide o bucătărie de învățat, adresată problemei obezității și care și-a propus să-i învețe pe copii matematica și cititul prin intermediul rețetelor de gătit. Serviciul are o sală de clasă de 36 de locuri și un ecran pe care sunt proiectate rețete pregătite de chefi renumiți.

Biblioteca din North Haven, din sudul Connecticut-ului, te încurajează să te dezvolți ca patiser, punând la dispoziție 304 de tipuri de tigăi și 83 de seturi de forme de copt.

<<Bibliotecile încearcă să găsească noi metode pentru a deveni mai active>> ne-a declarat Kate McCaffrey de la Biblioteca Publică Northern Onondaga, instituție care împrumută unelte de grădină și oferă cursuri de horticultură. <<Oamenii caută locuri unde să învețe, unde să facă chestii și unde să se poată întâlni cu semenii lor.”>>

Biblioteca de scule din Ottawa, Canada
Biblioteca de scule din Ottawa, Canada.

Biblioteca din Ann Arbor a adăugat serviciilor sale și împrumutul de echipament tehnic și științific. Oferă telescoape, microscoape și camere de fotografiat cu declanșare automată pentru păsările din grădină – obiecte pe care utilizatorii nu și le permit cumpăra. Dave Menzo, un muzician de 28 de ani, a compus un întreg album cu echipamentul împrumutat de la bibliotecă, printre care un sintetizator cu fotocelulă, numit Thingamagoop. […]

În Grand Rapids, Minnesota, uneltele de pescuit împrumutate de la bibliotecă, pot fi folosite pe loc, pe bancul de pescuit al bibliotecii, aflat pe malul râului Mississippi. […]

În Rochester, la o filială a Bibliotecii Lincoln, bibliotecarii țin evidența a mii de componente din jocurile de masă, o sarcină nu tocmai ușoară pe timpul vacanțelor de vară. În întreaga țară există peste 300 de astfel de jucărioteci.

Logo-ul unei biblioteci de unelte.
Logo-ul unei biblioteci de unelte.

În Sacramento, fiecare obiect are un cod de bare atașat, întrucât sistemul de clasificare universal nu a fost destinat mașinilor de cusut și chitarelor. Utilizatorii sunt invitați să voteze asupra următoarelor obiecte care ar trebui incluse în colecțiile bibliotecii, căpătând astfel <<sentimentul că biblioteca le aparține>>, a spus Rivkah K. Sass directorul executiv.

<<Pentru ființele înzestrate cu rațiune nu există limite>>, a adăugat ea.”

Și eu chiar că nu mai am nimic de spus în plus.

Traducerea: Bogdan Ghiurco

Cum trebuie să arate o dezbatere

dezbatere biblioteca publica(N.B.: Articol apărut și în revista Biblioteca nr. 2 / 2016)

Ce se organizează de obicei în bibliotecile de pe la noi, alea nu-s dezbateri. Sunt consensuri.

Semnificația primară a cuvântului „a dezbate” este, potrivit DEX-ului, de „a desface ceva care fusese bătut, fixat, prins în cuie”. Iar sensul curent este acela de „a discuta pe larg și adesea în contradictoriu o chestiune, o problemă etc. cu una sau mai multe persoane.”

Am căutat pe net să văd câteva exemple de dezbatere organizate în bibliotecă. Majoritatea sunt, mai degrabă, niște întâlniri, în care toată lumea este de acord încă de la bun început. Nici poveste de discuții contradictorii, nici vorbă de a încerca a se scoate din țâțâni ideile adânc fixate în mintea auditoriului, nici pomeneală de vreun verdict final sau de vreo concluzie.

A nu se înțelege din asta că ele n-ar trebui să se petreacă. Aaa, nu. Ele sunt foarte utile și (unele) au publicul lor. Doar că trebuie organizate drept ceea ce sunt: conversații, dialoguri, întâlniri. Fiindcă dezbaterea este un alt fel de mâncare.

Așadar, cum trebuie să fie o dezbatere?

  1. Să aibă un subiect controversat, dar nu de dragul controversei, ci unul de interes public sau comunitar. Un subiect care să fie actual, viu, generator de conversație, asupra căruia opinia publică să aibă păreri împărțite. Spre exemplu, pentru o bibliotecă mare (BNR sau orice bibliotecă județeană) un subiect potrivit de dezbatere ar fi, am zis-o și rândul trecut, adopția refugiaților. Sau căsătoria între persoanele de același sex. Sau dreptul la avort. Teme majore, care vor stârni reacții în mass-media și în rândul opiniei publice și care pot crea masa critică de participanți la discuție (pe Facebook, forumuri etc.), în așa fel încât să se nască un dialog real în comunitate sau în societate și să se ajungă la soluții și decizii (fie ele doar de conștiință) luate cu deplin discernământ. Motivul pentru care am zis că astfel de subiecte sunt potrivite mai ales pentru bibliotecile mari ține de precauție: Naționala sau o bibliotecă județeană vor încasa mult mai ușor eventualele lovituri luate de la cei care nu înțeleg importanța dialogului și faptul că orice temă, oricât de nepotrivită, trebuie pusă sub lupă și disecată. Pentru o bibliotecă mică (comunală sau orășenească), unde instituția se identifică de cele mai multe ori cu un singur om, reacțiile la asemenea subiecte de dezbatere pot lesne degenera în atacuri la persoană și se poate ajunge la un efect de respingere din partea comunității, foarte greu de contracarat de un biet bibliotecar. De aceea, pentru bibliotecile mici trebuie alese (măcar pentru început, că eu tot nu-mi pierd speranța) teme mai ușor de îngurgitat, cum ar fi: efectele (rolul?!) bătăii în educația copiilor, educația sexuală în școli, drepturile altor culte în afara celui majoritar ortodox, drepturile minorității rome etc. Dacă bibliotecarul e înzestrat cu spirit ludic și are și vână în el, poate organiza dezbateri-spectacol pe teme minore, dar născătoare de interes și de reacții simpatice în rândul publicului, de genul: dragostea sau banii, zombi sau vampiri, Pepsi sau Cola. Pe bune, nu există alte limite decât cele pe care ni le impunem noi singurei.
  2. Să aibă doi dezbatanți de primă mână (nu mai mulți, că se diluează discuția) sau două echipe (dar reprezentate de un singur vorbitor), care să îndeplinească următoarele condiții:
    – să creadă cu tărie în poziția pe care o susțin (spun asta fiindcă am urmărit pe net niște dezbateri despre avort și eutanasie în care medicii se lasă foarte ușor seduși de argumentele preoților; ori nu ăsta este scopul, ca unul dintre participanți să fie rușinat pentru opinia lui; scopul este un dialog ferm, de pe poziții de egalitate, în care tot ce contează sunt argumentele și harul retoric cu care vine fiecare de-acasă);
    – să stăpânească mijloacele argumentației și ale dialogului civilizat;
    – să fie spontani, dar să respecte, totodată regulile jocului;
    – să fie niște personalități reprezentative pentru tematica abordată.
  3. Să aibă o structură bine definită, atât pentru dezbatanți, cât și pentru public. Există mai multe modele de dezbatere și informație suficientă pe internet încât să vă opriți asupra unuia dintre ele. Mai jos aveți doar un exemplu.

    Mai sunt și altele. În română sau în engleză. Personal îmi plac foarte mult dezbaterile pe teme istorico-etico-religioase, cu personalități care iau parte în adevărate turnee de dezbateri: Bart D. Ehrman, Richard Dawkins, Christopher Hitchins etc. Le puteți urmări și folosi ca sursă de inspirație.
  4. Să aibă un moderator stăpân pe situație, care să pregătească dezbaterea, să intervină (dacă e cazul) și care să se asigure că toate lumea cunoaște regulile și le respectă.
  5. Să aibă o finalitate, adică o concluzie. Și aceasta să aparțină unui juriu (sau publicului, prin vot), care să decidă cine a câștigat dezbaterea. Știu că nouă, românilor, ne place să fim prieteni cu toată lumea, dar dacă regulile întâlnirii sunt clare de la bun început, adevăratul câștigător al dezbaterii nu este cel desemnat de juriu, ci publicul, care pleacă acasă mai deștept și mai informat decât a venit.

Și, la fel de important, cu o altă părere despre bibliotecă și ce are ea de oferit în schimbul banilor din taxe și impozite.

Bogdan Ghiurco