Cultură, virgulă ceva

Despre bugetul Culturii („nimic, virgulă ceva”), despre Brâncuși și despre ceea ce ne interesează pe noi, bibliotecarii, digitizare și proiectul Europeana.eu. Cu Dan Matei, fostul director al Institutului Memoriei Culturale și reprezentantul României în grupul de experți ai U.E. pentru digitizare.

VIDEO: AICI

N.B.: Din păcate, WordPress-ul nu permite (din motive de securitate, zic ei) încorporarea de clipuri în Flash, așa că mergeți, vă rog la sursă, pe site-ul DIGI24.

Bogdan Ghiurco

Gratis, cărți noi și bune!

Cotnari
Donația de la R.N.P.

Colegul Dorin Cozan, de la Biblioteca Publică Cotnari, a avut amabilitatea de a scrie un articol în care explică metodic cum a obținut el cărți gratis de la Rezerva Națională de Publicații, că poate mai doresc și alții să-i urmeze exemplul, dar nu știu cum.

Indiciu: e foarte simplu!

„După cum am scris pe contul de Facebook al bibliotecii din Cotnari, compartimentul Rezerva Națională de Publicații din cadrul Bibliotecii Naționale a României a făcut un cadou bibliotecii din comuna noastră, constând în 840 de volume, în valoare de 12.712, 39 lei.

Procedura de achiziție a documentelor în acest caz este foarte simplă și la îndemâna oricui, zic eu.

Iată cum am procedat eu:

  1. Fiind nou în breaslă, am întrebat, acum aproximativ un an, la compartimentul metodic al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași, dacă există și alte surse de achiziție de carte, în afara celor cunoscute de toată lumea. Astfel, am aflat de compartimentul Rezerva Națională de Publicații din cadrul Bibliotecii Naționale a României. Detalii despre compartiment (adresă, coordonator, email, telefon, ș.a.) aflați AICI.
  2. Am trimis un e-mail instituției, iar doamna coordonator al compartimentului mai sus amintit, Liliana Cristea, mi-a răspuns că, pentru a beneficia de serviciile Rezervei Naționale de Publicații trebuie să adresez o cerere către Directorul general al Bibliotecii Naționale, doamna Claudia Şerbănuţă, în care să prezint, succint, instituția pe care o conduc, și prin care solicit un transfer în regim de donație din fondurile disponibile ale R.N.P. Adresa trebuie să conțină antetul instituției, să fie semnată și ștampilată. De asemenea, e necesară precizarea în adresa scrisă a unui e-mail și a unui număr de telefon. Cererea am trimis-o prin poștă pe adresa: Biblioteca Națională a României, Bulevardul Unirii, Nr. 22, București sector 3.
  3. Din motive strict obiective, un răspuns oficial afirmativ am primit după o perioadă mai lungă de timp. Între timp, am păstrat legătura cu doamna coordonator, o persoană deschisă și amabilă, care a răspuns cu maxim profesionalism la toate întrebările legate de acest proces.
  4. În data stabilită de comun acord, după primirea răspunsului favorabil cererii noastre, ne-am deplasat cu o mașină a instituției unde sunt angajat și am ridicat volumele, semnând la București, procesul verbal de predare-primire a publicațiilor.

Recapitulare, pe scurt. Procedura e următoarea: se face adresa (detaliată de mine la pasul 2), se așteaptă răspuns, se deplasează la București pentru ridicarea pachetelor cu cărți și se semnează procesul verbal.

Doresc succes tuturor colegilor și, încă o dată, mulțumiri doamnei coordonator de la R.N.P. și Bibliotecii Naționale a României.”

Dorin Cozan,

bibliotecar Biblioteca Publică Cotnari

Genul cărții: împrumutat!

„- Băi, ce-aș citi un autor coreean!”

– Aaa, nu, te rog! Preferații mei sunt scriitorii olandezi de limbă germană.”

Când ați auzit pe cineva vorbind așa ultima oară? Cuuuum? Niciodată? Și totuși, dacă e să judecăm după felul în care sunt organizate colecțiile în bibliotecile de la noi cu acces liber la raft, ai crede că oamenii își aleg cărțile în funcție de naționalitatea autorilor și după limba în care scriu (chit că n-avem de-a face decât cu traduceri).

Modul de organizare după C.Z.U. este minunat pentru regăsirea publicațiilor de către bibliotecar, dar nu spune mai nimic unui utilizator care citește, cel mai probabil, după genuri literare și care, ok, poate știe că Joyce a fost irlandez, fiindcă asta are relevanță în interpretarea universului său artistic, dar care, neasistat de personalul de specialitate, n-o va întâlni în veci pe Amélie Nothomb, pusă la raftul de autori belgieni de limbă franceză, și va avea serioase dificultăți în a-i localiza pe Eugen Ionescu sau pe Hertha Müller, care au operele așezate fie la literatura limbii în care și-au scris majoritatea cărților, fie, dintr-un exces de naționalism, la literatură română, fie în amândouă locurile.

În bibliotecile noastre, un cititor amator trebuie să fie un mic enciclopedist, în așa fel încât să știe momentul exact când Ionescu a devenit Ionesco, ce cărți a scris Nabokov în rusă și ce cărți în engleză și să intuiască dacă Kazuo Ishiguro este romancier japonez sau britanic.

Nu mai spun că așezarea la raft după C.Z.U.-ul atât de drag nouă, bibliotecarilor, condamnă la obscuritate opere care, altfel, s-ar bucura de publicul bine meritat. Spre exemplu, Svetlana Aleksievici, autoare din Belarus, are o carte scoasă de Editura Corint în colecția Istorie, iar descrierea C.I.P. (din care multe biblioteci se inspiră) îi rezervă cifra 621 și ceva (motoare termice), toate astea în timp ce pe copertă scrie clar, cu majuscule, „Premiul Nobel pentru Literatură 2015”! Îmi explică cineva ce șanse are cartea asta să ajungă întâmplător pe mâna unui cititor? Aceeași șansă, probabil, ca și Zero. Biografia unei idei periculoase de Charles Seife, o lucrare fascinantă, condamnată să zacă la 51, pe raftul de matematică, între culegerile dătătoare de fiori ale lui Gheba și Petrică.

Și totuși există o speranță. Pentru ea voi pleda în cele ce urmează.

Acum o lună am avut ocazia de a face parte dintr-o delegație a Bibliotecii Județene Iași care a vizitat, printre altele, și filiala Ion Creangă a Bibliotecii Metropolitane București. Aici s-a optat pentru o așezare la raft a colecțiilor inedită încă la noi, dar care, în occident, este deja fumată.

Ajutați de artistul Dan Perjovschi, care a realizat semnalistica, bibliotecarii de la Creangă au organizat cărțile pe genuri, să aibă oamenii ce citi atunci când nu vin țintit, „pentru școală”, ci își doresc să rătăcească alene printre rafturi după următoarea carte care-i va izbi direct în plex, ca un pumn fără mănușă.

Aveți în colajul de mai jos câteva exemple despre cum au procedat ei:

Modelul acesta este ideal, zic eu, pentru o bibliotecă mică sau medie (filială, bibliotecă școlară, comunală). Deocamdată, este în faza de pilot la Biblioteca Metropolitană, urmând să fie implementat și în alte filiale. Iar, ca detalii „tehnice”, trebuie spus că documentele își păstrează cota de C.Z.U. (mai ales pentru uzul bibliotecarului), dar la raft, ele vor fi așezate tematic, urmând ca pe cotor să primească și un abțibild din acesta:
DSC02456Dacă nu vă atrage modelul „metropolitan”, puteți opta pentru ceva similar exemplului de mai jos, iar internetul și literatura de specialitate sunt și mai generoase decât pot fi eu în acest moment. Căutați!

genre-labels

Conform, blogului Mrs.ReaderPants, rata de circulație a documentelor (și indicele de satisfacție a utilizatorilor, aș zice eu) a crescut, într-un interval de doi ani, în această bibliotecă școlară care a ales schimbarea, de la 12.394 la 19.783.

Câteva cuvinte despre avantajele și dezavantajele organizării pe genuri:

Avantaje

  • cititorii își aleg mai ușor cărțile și știu unde pot reveni pentru altele din același domeniu;
  • cititorii au nevoie mai puțin de intermedierea bibliotecarului;
  • cititorii descoperă, datorită semnalisticii și așezării la raft prietenoase, cărți interesante din domenii care altfel i-ar fi lăsat reci;
  • este facilitată interacțiunea socială între cititorii interesați de același gen / domeniu / tematică;
  • bibliotecarul câștigă astfel un timp prețios, pe care îl poate investi în alte activități;
  • bibliotecarul își face mai ușor statistica cu ce domeniu „se cere” cel mai mult și i se oferă perspectiva de a observa domeniile din care nu „se împrumută”;
  • bibliotecarul poate recomanda mai ușor cărți și poate organiza cluburi tematice de lectură;
  • literatura română are de câștigat (aceasta circulă mai puțin acum, fiind asociată cu școala, dar, odată intercalați autorii români printre cei străini, după gen, lucrurile nu văd de ce nu s-ar schimba);
  • rata de circulație a documentelor va crește;
  • biblioteca va arăta altfel; va arăta că îi pasă!

Dezavantaje

  • la început, munca investită în rearanjarea colecțiilor, „bulinare”, catalogare, semnalistică este consistentă;
  • unele cărți sunt imposibil sau foarte greu de așezat după gen;
  • colecțiile bibliotecii se pot dovedi insuficiente pentru constituirea colecțiilor tematice (spre exemplu, unele biblioteci au foarte puțină carte polițistă sau SF);
  • există riscul ca anumite genuri să fie ignorate sau desconsiderate de către cititori.

Toată pledoaria mea de mai sus e doar o adunătură de vorbe, știu. Dar ca să-mi văd treaba dusă până la capăt, vă mai rog ceva. Ieșiți un pic din postura de bibliotecari. Și puneți-vă în pielea unui cititor, mic, necunoscător, pentru care biblioteca este deocamdată doar un spațiu mare și rece. Încercați să vedeți acest spațiu și serviciile sale prin ochii lui / ei.

Proiecția asta vă va uimi, pun pariu, la fel de mult ca și pe un funcționar de la primărie dacă i-ați cere să se imagineze stând la coadă și umblând din birou în birou după ștampile.

Părerea mea.

Bogdan Ghiurco