Accesibilitatea persoanelor cu nevoi speciale în biblioteci

library for disabledArticol apărut și în revista „Asachiana” a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași, An V, vol. 6, 2017. Revista poate fi descărcată de AICI

Irena-Ioana Brodoceanu

Deschiderea instituțiilor info‑documentare către cel mai larg public este o datorie ce trebuie să ne anime pe toți cei care mai credem în misia lor – umanistă, culturală și educațională. Pornind de la categoriile defavorizate, cum ar fi: persoanele în vârstă, nevăzători, persoane cu deficiențe locomotorii, persoane care au fost private de libertate, au fost studiate drepturile acestor persoane, obligativitatea instituțiilor care ar trebuie să se ocupe de aceste persoane, conform normelor europene și legislației în vigoare. Pentru a putea veni în sprijinul persoanelor cu dizabilități, este necesar să recunoaștem dificultățile pe care aceste persoane le întâmpină în activitățile zilnice desfășurate în spațiul public.

Potrivit Legii nr. 448/2006, republicată Instituţii publiceExtras din Capitolul IV Accesibilitateinstituțiile publice au obligativitatea de a asigura accesibilitatea persoanelor cu handicap. Orice instituție publică ar trebui să fie construită conform normelor, să asigure anumite facilități pentru persoane­le cu dizabilități, pe tipuri de deficiențe: motorii, auditive, comportamentale, optice, sociale, cognitive etc. Pentru persoanele cu dizabilități motorii trebuie construite căile de acces directe în interiorul și exteriorul clădirii. Ele trebuie să fie cât mai scurte posibil, nealunecoase, fără obstacole, pentru a nu împiedica deplasarea căruciorului cu roți. Lărgimea culoarelor nu va fi mai mică de 1,40 m, a uşilor şi a intrărilor trebuie să fie între 0,90 m şi 1,40 m. Uşile vor fi prevăzute cu mânere accesibile, uşor de folosit de către persoanele cu mobilitate redusă. Accesul de la un etaj la altul al clădirii va fi facilitat inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi prin intermediul ascensorului.

În cazul persoanelor cu dizabilități auditive, pentru a preîntâmpina riscul de accidente auto, ar trebui să existe spații pietonale delimitate, în jurul instituțiilor. Pentru a elimina riscurile unor evenimente neprevăzute, în interiorul instituțiilor ar trebuie montate corpuri de iluminat de siguranță lângă căile de evacuare rapidă.

Pentru persoanele cu deficiență de vedere este foarte utilă pista amenaja­tă. Pe aceste căi de acces nu vor fi amplasate obiecte de mobilier urban, stâlpi sau alte obstacole care pot afecta circulaţia nevăzătorilor. Suprafaţa căilor de deplasare va fi rigidă, stabilă, cu un finisaj antiderapant şi nu va fi prevăzută cu grătare, rigole sau capace cu goluri care ar putea bloca bastonul persoanelor nevăzătoare. Pentru avertizare, în cazul producerii unor situaţii de ur­genţă, de evacuare, se va folosi o semnalizare sonoră prin sirenele interioare şi exterioare şi prin instalaţia de adresare publică. În cazul persoanelor cu diza­bilităţi cognitive, comportamentale, căile de circulaţie pietonală vor fi astfel configurate încât să fie uşor şi intuitiv înţelese.

Pe căile de acces se vor marca simboluri, mesaje vizuale, evidente, concise şi comprehensibile. Mesajele audio care se vor difuza prin instalaţia de sonorizare, destinate publicului, vor fi clare şi concise şi vor fi difuzate la un volum mediu, vor fi transmise în limba română şi în principalele limbi de circulaţie internaţională.

Accesibilitatea în bibliotecă

Accesul într‑o bibliotecă poate cuprinde mai multe probleme decât cele ar­hitecturale existente deja. Într‑o bibliotecă putem identifica bariere fizice, sen­zoriale, intelectuale, emoționale, financiare, sociale, educaționale ori culturale.

Este important ca bibliotecile să elaboreze o politică de acces la toate ser­viciile pe care le poate oferi tuturor utilizatorilor, să elaboreze o politică de promovare a diversității umane și a practicilor incluzive.

Pentru ca o bibliotecă să fie accesibilă pentru toți membrii comunității, este nevoie să fie construită și echipată din perspectiva accesului fizic pentru toți. Ea trebuie să dețină rampe, balustrade, scaune speciale. Dacă ne referim la accesul senzorial, este nevoie de obiecte care pot fi atinse, pipăite, este nevoie de utilizarea diverselor feluri de interpretare cum ar fi: ghiduri audio, prezentări audio, video etc. Accesul persoanelor defavorizate trebuie să fie gra­tuit, să li se ofere informații, să li se asigure împrumutul publicațiilor în tipar mărit, cărți electronice, cursuri pentru învățarea unor limbi străine, cărți de studiu în diferite limbi.

Biblioteca, prin organizațiile filantropice, poate obține, în regim de donație, scaune cu rotile, care pot fi plasate la intrare, pentru a putea facilita deplasarea persoanelor cu handicap de mobilitate. În sălile de referințe trebuie să existe mobilier adecvat pentru aceste persoane și pentru copii cum ar fi: mese, scaune, rafturi, acestea nu trebuie să aibă roți, nu trebuie să fie prea înalte, rafturile să fie la nivelul mâinilor, panourile de informare la nivelul ochilor etc.

Dacă instituția nu suportă modificări de accesibilitate, se poate instala un clopoțel sau o sonerie la ușa de acces, astfel încât persoanele care au nevoie de ajutor să sune și să beneficieze de ajutor din partea personalului. Pentru acest tip de utilizator biblioteca poate oferi și servicii la domiciliu. Dacă bibliote­ca nu are personal disponibil pentru asemenea servicii, se pot folosi voluntari. Biblioteca trebuie să poată oferi săli de studiu pentru persoanele cu defici­ență de vedere și de auz; programe de învățare pe tot parcursul vieții; este indicat ca serviciile de copiere, printare să fie gratuite pentru persoanele dezavantajate social; colecțiile, resursele, evenimentele, activitățile, programele tre­buie să reflecte interesele și experiențele grupurilor dezavantajate.

Pentru a oferi servicii de calitate este nevoie de personal calificat, care să fie tolerant, să înțeleagă, să susțină, să știe să comunice cu acești utilizatori. E nevoie de o instruire specială a personalului pentru a putea fi capabil să stăpâ­nească termenii medicali, să cunoască toate tipurile de handicap, pentru a putea organiza evenimente și activități speciale de socializare, în bibliotecă, pentru a putea relaționa cu aceste persoane, asigurându‑le un real ajutor.

Problemele accesibilității au fost discutate în „Strategiile de Recuperare și Integrare a persoanelor cu handicap în spațiul european”. S‑a optat pentru măsuri de sensibilizare a publicului, a tuturor celor implicați la realizarea accesului care trebuie să acopere toate tipurile de handicap (motor, senzorial, mintal).

Designul unei biblioteci moderne

Pentru a înființa un sediu modern conform normelor europene, trebuie să se țină seama de următoarele caracteristici:

  • exteriorul bibliotecii trebuie să fie suficient luminat, iar căile de acces să fie vizibile din stradă;
  • intrarea în bibliotecă să se facă din stradă, în partea care este mai intens circulată;
  • trebuie eliminate toate barierele din calea utilizatorilor;
  • scările ar trebui evitate atât în interior, cât și în exterior;
  • iluminarea ar trebui să fie în acord cu cea descrisă de standardele europene;
  • clădirile cu mai multe etaje trebuie să dețină ascensoare care să fie în apropierea intrării, ele trebuie să fie spațioase, pentru a facilita accesul persoanele aflate în scaun cu rotile;
  • biblioteca trebuie să furnizeze facilități chiar și atunci când este închisă, utilizatorii să poată restitui (o cutie specială pentru restituiri), prelungi sau rezerva online.

Biblioteca este obligată de standardele în vigoare, dar și de obiectivele ei legale, să asigure disponibilitatea accesului pentru cei cu dizabilități, să elimine toate barierele care pot îngreuna accesul public.

Barierele de acces se produc în general în mediul fizic, când informațiile asupra cerințelor de acces al persoanelor cu diferite handicapuri sunt limitate.

Barierele de mediu pot împiedica sau reține accesul in instituții. Pentru biblioteci, ca organizații prestatoare de servicii, absența soluțiilor de îndepărta­re a barierelor, dificultățile de servire (negăsirea cărții pe raft, publicații defecte, deteriorate), publicitatea săracă, lipsa personalului specializat pot duce la îndepărtarea acestor persoane, a familiilor și a cunoștințelor acestora. Toți acești factori trebuie analizați de managerii de bibliotecă, de consiliile de administrație, pentru a pune la dispoziția comunității un spațiu adecvat pentru studiu, împrumut și informare.

Amenajarea spațiilor pentru lectură (loisir) și ludotecă

În marea lor majoritate, bibliotecile publice din România își desfășoară activitatea în clădiri neadecvate pentru funcționarea acestora, cu încăperi care au fost proiectate pentru alte destinații de utilizare (bănci, galerii de artă, case naționalizate etc.).

Spațiile amenajate în cazul bibliotecilor moderne trebuie să fie dotate și compartimentate în funcție colecțiile de bază și de cele uzuale, în deplin consens cu previziunea evoluției și dezvoltării serviciilor. În funcție de numărul și diversitatea documentelor, colecțiile de bază se organizează după caracteristicile lor:

  • colecții speciale – sunt alcătuite din documente care fac parte din patri­moniul cultural național, lucrări cu valoare bibliofilă (carte veche, carte rară, manuscrise, autografe), stampe, hărți, brevete, standarde;
  • colecții de periodice (reviste, ziare, almanahuri, anuare, calendare, rapoarte etc.);
  • colecții audiovizuale (discuri, casete audio‑video, filme, diafilme etc.)
  • colecții (fonduri) de referință care cuprind lucrări de informare, bibliografii.

Colecțiile uzuale sunt constituite din majoritatea titlurilor intrate în bibliotecă și sunt destinate împrumutului la domiciliul utilizatorilor. (vezi Ciorcan, Marcel – Organizarea colecțiilor de bibliotecă. Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, 2000, p. 60).

Pentru toate aceste colecții e nevoie de spații de depozitare și de expunere a cărților pe raft. Atunci când se proiectează o bibliotecă sau se reamenajează un spațiu care va fi realocat unei biblioteci publice, trebuie să se ia în calcul și spațiul rezervat depozitării stocului cu acces liber la raft, spațiul alocat depozitelor de carte, terminalelor prin care se accesează baza de date.

Atât arhitectul, cât și managerul, trebuie să prevadă și să calculeze cu cât va crește fondul de carte al bibliotecii, de fapt să aprecieze mărimea colecțiilor în următorii 15‑20 de ani, pentru a putea compartimenta foarte eficient spațiile de depozitare.

Biblioteca este și un spațiu de studiu în care liniștea și izolarea fonică sunt foarte importante. Înainte de amenajarea spațiului de bibliotecă trebuie să se țină cont de numărul de locuri de studiu în sălile de lectură, de spațiul destinat calculatoarelor, de spațiile necesar circulației cărților, periodicelor, operațiunilor de catalogare. Modalitatea în care este organizat și planificat spațiul interior, marchează de fapt impactul pe care îl va avea asupra publicului.

Un loc foarte important îl ocupă punctele de servire, esențiale într‑o bibliotecă. Biroul de referință, de exemplu, trebuie să se afle lângă colecția de referință, cel de circulație a fondului lângă ieșirea principală, iar dacă se dorește înființarea unui birou de informații, acesta trebuie amplasat chiar lângă intrare.

Dacă se constată utilitatea unei ludoteci, biblioteca trebuie să conceapă un spațiu, bine amenajat, pentru a putea satisface nevoile micilor utilizatori. Sunt foarte multe biblioteci publice din România care dețin un astfel de spațiu de lectură pentru recreere (loisir) și un spațiu de joacă pentru micii utilizatori.

Amenajarea spațiilor de bibliotecă destinate publicului cu nevoi speciale

Barierele de mediu pot fi îndepărtate dacă se ține cont și de comentariile și observațiile primite de la persoanele dezavantajate sau de la persoanele care pot oferi sugestii utile pentru organizarea bibliotecii. În planificarea strategică de management este foarte important să se țină seama de nevoile grupurilor defavorizate pornind de la scop, de la grupul țintă, și de la nivelul de calitate a serviciilor oferite și a întregii locații puse la dispoziția lor. Factorii de decizie administrativă trebuie să se asigure că spațiul din jurul bibliotecii este deschis, că există locuri de parcare pentru aceste categorii, că mijloacele de transport public sunt aproape de bibliotecă, că accesul în interior se face cu ușurință, că în jurul instituției nu există baruri, saloane de tatuaj, săli de jocuri și alte locații care ar constitui ispite pentru copii și ar contribui negativ la imaginea bibliotecii.

Pentru o bună organizare a spațiilor, rutele de acces în bibliotecă trebuie lu­ate în calcul și spațiile dintre săli, care trebuie să fie cât mai largi. Clădirea trebuie să aibă mai multe toalete dotate cu instalații speciale pentru toate cate­goriile de utilizatori (persoane cu handicap, mame cu copii etc.). În interiorul bibliotecii trebuie să existe o planificare interioară a signajelor care trebuie să fie cât mai scurte, clare, pentru o mai bună orientare a utilizatorilor și a potențialilor cititori cu probleme de orientare.

Trebuie să se țină cont de standardele de spații pentru sălile de lucru, de pla­nificarea de mediu, cum ar fi iluminarea, de materialele de ghidare (culorile de prezentare, obiectele și prezentarea sonoră).

Absența soluțiilor de îndepărtare a barierelor, dificultatea de servire a uti­lizatorilor (negăsirea sau imposibilitatea de a ajunge la cărți pe rafturi), publi­citatea săracă a instituției, lipsa personalului specializat pot duce la îndepăr­tarea acestor persoane, a familiilor și a cunoștințelor acestora sau la ignora­rea totală a principalei surse de informare – documentare – învățare.

Designul din interiorul unei biblioteci trebuie să fie adaptat pentru toți utilizatorii, pentru potențialii utilizatori și pentru persoanele cu dizabilități. Pentru a facilita accesibilitatea și informarea acestor persoane este nevoie, încă de la nivelul planificării unui sediu sau când se reconstruiește, se repară, ori se înființează un spațiu nou destinat unor servicii pentru public, să se țină cont și de aspectele legate de:

  • Arhitectură și structură;
  • Locații;
  • Design, mobilier, echipament;
  • Signaje pentru informații;
  • Acustică (posibilitate de amplificare a sunetului);
  • Vizibilitate (efecte de iluminare, contraste și culori în decorare).

Pentru a identifica aceste bariere este nevoie de monitorizarea eficienței ac­cesului, a serviciilor, a facilităților. Este foarte util feed‑backul de la grupul țin­tă care poate fi obținut prin consultări directe, prin comentarii informale, prin intermediul discuțiilor online, realizate prin intermediul paginii web a bibli­otecii. Sunt foarte importante schemele de amplasare a serviciilor, a punctelor de servire, a planului general al sediului, traseele de utilizare a spațiului.

Pentru a oferi condiții optime de acces, o bibliotecă trebuie să țină seama de modul de prezentare a spațiilor, ca de exemplu:

  • se impune introducerea contrastului coloristic al tonurilor pentru uși, ferestre, pentru a accentua perimetrele și a le face mai accesibile pentru persoa­nele cu deficiență de vedere;
  • când se realizează o expoziție, exponatele trebuie să fie la un anumit ni­vel, în funcție de publicul vizitator care poate fi format din persoane aflate în că­rucioare, din persoane mici de statură sau preșcolari.

Toate aceste măsuri sunt necesare pentru a se crea un mediu accesibil pen­tru persoanele cu dificultăți de mobilitate, senzoriale și cognitive, ele trebuie să se deplaseze ușor în sediile instituțiilor publice și în exteriorul lor, să fie scutite de efort, obstrucții și umilințe.

Protejarea primilor pași ai utilizatorului spre biblioteca publică

Instituția modernă trebuie să verifice aspectele care ar putea împiedica ac­cesul persoanelor cu dizabilități: trotuarul din fața sediului, asigurarea unei rute pavate, semnalate corespunzător. O iluminare bună pe margini ajută persoa­nele dezavantajate să găsească intrarea chiar și pe întuneric. Rampele și pra­gurile externe sunt accesibile pentru persoane cu dificultate motorie. Odată cu pătrunderea în clădire, cetățeanul ar trebui să se poată orienta cu ușurință, să se deplaseze ușor, urmărind signajele care trebuie să fie clare și cu un contrast mare, iluminarea trebuie să fie foarte bună, pentru ca nevăzătorii cu resturi de vedere să poată distinge contrastul, să poată citi informația, să localizeze fără dificultate serviciile și facilitățile oferite.

Pentru o bună accesibilitate, acestea trebuie să aibă indicații tactile și vizu­ale de identificare a direcției rampei, indicații și atenționări tactile și vizuale la prima și la ultima scară, balustrada să nu fie prea înclinată, să fie ușor de apucat, să existe signaj de informație despre funcționarea ușilor (trage, împinge), să fie marcate ușile de sticlă, să existe un spațiu suficient de mare pentru a se manevra scaunul cu rotile. De preferat ar fi ca ușile să fie automate pentru a oferi soluții pentru toate categoriile de persoane.

Să luăm în discuție indicatoarele de informare.

Indicatoarele interne se plasează lângă ușă, imediat la intrare sau în spațiile de circulație și trebuie să fie clar marcate.

Indicatoarele orientative trebuie să fie scrise cu litere mari, de culoare nea­gră, pe fundal alb, pe carton, și nu pe sticlă, pentru a nu se crea dificultăți de lizibilitate persoanelor cu probleme de vedere. Pentru orientarea beneficiaru­lui trebui să existe planul de orientare, care trebuie să cuprindă lista și localizarea serviciilor de bibliotecă, expus la intrarea în clădire și în fiecare sală. În sălile de împrumut trebuie amplasat la intrare, el va marca dispunerea rafturilor, a biroului bibliotecarului și sursele de informare.

Pentru persoanele cu nevoi speciale, la punctul de informare trebuie să existe anumite dotări cum ar fi: scaune, fotolii, locuri de odihnă, canapele, mese accesibile din punct de vedere al înălțimii, minimalizarea eco‑efectelor, pentru a se înlesni comunicarea cu cei cu deficiențe de auz. Coridoarele trebuie să fie largi, fără obstacole, să asigure o bună deplasare în clădire, să nu existe suprafețe alunecoase. Pot exista, pe lângă mesajele scrise și mesaje de miros (olfactive), tactile, instrucțiuni‑audio, ghiduri‑audio.

Primirea beneficiarului în bibliotecă este foarte importantă, pentru că pri­ma impresie însușită de public este decisivă pentru imaginea unei instituții. În bibliotecile mari trebuie să existe un serviciu de primire, plasat în afara serviciilor de consultanță, de preferință în holul de la intrare, asigurat de un personal amabil, zâmbitor, disponibil și deosebit de atent cu beneficiarii și cu viitorii utilizatori. Vizitatorul trebuie să se simtă în largul său și să obțină toate informațiile necesare orientării în bibliotecă, să obțină informații despre serviciile bibliotecii. Utilizatorul va fi preluat de bibliotecarul de referință, care va trebui să rezolve integral solicitările celor pentru care accesul este imposibil.

Îndrumarea utilizatorilor cu nevoi speciale în bibliotecă

Asistența bibliotecarilor în cazul persoanelor care pătrund prima dată în­tr‑o bibliotecă este foarte importantă. Personalul trebuie să conștientizeze dificultățile cu care se confruntă aceste persoane, cu personalitate și nivel de edu­cație foarte diferit.

Bibliotecarul trebuie să fie foarte discret, să păstreze confidențialitatea în furnizarea informațiilor și a asistenței acordate. Lipsa de cunoștințe și instru­ire poate duce la neînțelegeri, descurajări, atât din partea utilizatorului, cât și a personalului. Instruirea trebuie să includă modele de interacțiune a bibli­otecarului cu aceste persoane, utilizarea unui limbaj corespunzător, tehnici descriptive importante pentru abilitățile practice. Bibliotecarii care deservesc acest segment de public trebuie să aibă cunoștințe speciale în domeniu, necesită instruire în utilizarea echipamentului, trebuie să ia parte la orice proces de instruire continuă, organizat la nivel local sau național, pentru a dobândi noi cunoștințe și abilități de comunicare.

Un personal bine instruit este plin de resurse, poate oferi soluții de acces în adaptarea serviciilor, poate satisface necesitățile specifice ale persoanelor dezavantajate și grupurilor sociale. (vezi Kulikovski, Lidia – Accesul persoanelor dezavantajate la potențialul bibliotecilor. Chișinău, Epigraf, 2006, p. 224). Există multe concepte greșite despre diza­bi­litate, lipsa cunoștințelor, resurselor și serviciile inadecvate, pot duce la inter­pretări greșite. Unii bibliotecari consideră că aceste persoane nu pot fi utilizatorii bibliotecii, sunt vehiculate concepte greșite despre costuri exacerbate, pentru a furniza servicii de calitate acestor persoane, situații care inhibă dezvoltarea acestor servicii.

Iluminarea spațiilor destinate publicului

O iluminare bună în exteriorul instituției ajută persoanele dezavantajate să găsească intrarea, să se orienteze mai bine. Rampele și pragurile externe sunt accesibile pentru mai multe persoane cu dizabilități. Dacă ne referim la ilu­minare este foarte greu să propui o formulă care să corespundă necesităților tuturor persoanelor care pătrund în incinta bibliotecii. Pentru majoritatea persoanelor hipoacuzice lumina este un element esențial și furnizează puncte de reper în utilizarea auzului rezidual. Pentru orientare e nevoie de o lumină naturală bună, de o iluminarea electrică fixă, se pot folosi lămpi portabile pentru a spori lumina în spațiile mai puțin luminate. (vezi Argatu, Daniela, Ghidul bibliotecarului școlar. Eurocompetențe profesionale. Iași, Stef, 2014, p. 353).

În bibliotecile publice, pentru orientarea utilizatorilor, un rol esențial îl are pupitrul bibliotecarului de referință, care trebuie plasat în zona cea mai luminată, pentru ca persoanele cu deficiență de auz să poată vedea foarte bine fața acestuia, pentru a citi pe buze răspunsurile date de personalul calificat. Tre­buie evitate în amenajarea spațiilor pereții de sticlă, paravanele nesemnalizate, oglinzile sau metale lucioase, pentru că ele împiedică vederea și amplificarea sunetelor.

Pentru persoanele hipoacuzice sau persoanele în vârstă, nu este recoman­dabil ca în bibliotecă să se folosească obiecte cu luciu puternic, suprafețe re­flectante, podele foarte lucioase, postere lucioase, care pot deveni o adevărată problemă, pot genera accidente. O mare problemă o constituie sursele natura­le de iluminare, ferestrele foarte mari pot crea o bună vizibilitate, dar pot crea și probleme, generând lumină orbitoare în multe spații ale bibliotecii. Se re­comandă în aceste situații jaluzele, draperii, storuri.

Pentru persoanele cu resturi de vedere iluminarea are un rol foarte impor­tant pentru buna orientare și percepere a mediului înconjurător. Pentru aces­te persoane, spațiile strălucitoare, suprafețele cu un nivel înalt de reflecție a luminii sau generatoare de luciu, podelele de gresie lustruite, pereții de sticlă, oglinzile, elementele de inox, pot fi o adevărată problemă. Lumina naturală nu este benefică pentru nevăzători, lumina trebuie diminuată folosind jaluzele. Sălile de studiu nu trebuie amplasate în partea de răsărit și miazăzi. Spațiile prea luminoase nu trebuie precedate de spații întunecate, pentru a nu crea nesiguranță pentru acest tip de utilizator.

Signajele de orientare

Amplasarea signajului pentru ariile de exterior trebuie să fie lângă intrare, indicatoarele de orientare trebuie poziționate la nivelul ochilor, în locuri sigure și accesibile, să fie clare și concise. Când vorbim de grupurile cu nevoi speciale ne referim de fapt la persoanele cu deficiență de vedere, de auz, la persoanele cu deficiențe de mobilitate.

Pentru ele, biblioteca are nevoie de cele mai multe amenajări, ajustări, adap­tări ale spațiilor, care, odată realizate, servesc tuturor utilizatorilor. Pornind de la accesul fizic și amenajarea mediului pentru aceste persoane, în aces­te instituții, signajele trebuie să fie bine plasate și bine scrise, cu informații utile de orientare, de prezentare a serviciilor, trebuie să furnizeze informații tuturor persoanelor care vizitează instituția.

Pentru ariile interioare plasarea semnelor de informare este un aspect la fel de important ca și cel al sunetelor. Ele trebuie plasate la nivelul ochilor, alături de traseul cititorului în spațiul bibliotecii, trebuie să fie foarte clar de evidențiat, ușor identificabil. Textul acestora trebuie să fie mărit, scris cu bold și cu un contrast clar. Se recomandă evitarea panourilor lucitoare sau de sticlă, ele sunt o problemă pentru aceste persoane. Informațiile prin intermediul căștilor trebuie să fie oferite în spații special amenajate. (vezi Kulikovski, Lidia – op. cit., p. 224).

Persoanele care vor să studieze au nevoie de scaune conform cerințelor specifice, rafturile să fie la nivelul corespunzător, să dispună de mese pentru calculatoare adaptate acestor persoane, signajul și informațiile să fie în contrast cu interiorul sălii, să aibă toată tehnologia necesară accesului la informație, la colecțiile bibliotecii. În asemenea săli, se pot face prezentări în două sau trei dimensiuni ale obiectelor, ale imaginilor și ale informației tipărite, se pot organiza expoziții interactive, prezentări audio‑video.

În bibliotecă trebuie să existe ghiduri‑audio de informare, de prezentare a secțiilor și a activităților culturale. Toate informațiile trebuie tipărite cu litere mari, clare și trebuie să fie disponibile în formate alternative. Cele mai solici­tate colecții trebuie plasate în cele mai accesibile locuri ale bibliotecii, aproa­pe de intrările principale. Evenimentele educaționale, culturale dedicate acestor persoane ar trebui să aibă abordări mult mai incluzive și să fie raportate la necesitățile acestora. Sala de evenimente trebuie dotată cu scaune flexibile, pentru a ușura deplasarea persoanelor aflate în cărucior, trebuie prevăzută cu semne liniare clare, cu echipamente acustice, să fie dotată cu tehnologii de pre­zentare. (vezi Argatu, Daniela – op. cit., p. 353).

Organizarea spațiilor din biblioteci pentru persoanele cu deficiențe de auz

În biblioteci e nevoie de echipamente speciale pentru aceste persoane, de modificări ale spațiilor, în cazul clădirilor mai vechi. Persoanele hipoacuzice, pentru a se orienta și împrumuta, au nevoie de o bună organizare fizică a spațiului (amplasarea mobilierului în spațiile de bază ale bibliotecii), de iluminarea adecvată, de un signaj foarte bun, de siguranță, securitate, echipamente spe­ciale de facilitare auditivă.

În general aceste persoane au nevoie de un design simplu, deschis, sigur al mediului. Spațiile prea mari, largi pot crea dificultăți acestor persoane dacă su­netele au reverberații, ecouri. Suprafețele largi pot fi împărțite prin interme­diul paravanelor portabile, pentru a asigura o izolare mai bună a sunetului și reducerea zgomotelor. Sunetele precum cele produse de mișcarea scaunelor, meselor, a cărților trântite, se amplifică în spațiile mari.

În aceste situații este recomandabil utilizarea covoarelor moi pentru reducerea reverberațiilor sunetelor. Colecțiile în format alternativ trebuie plasate într‑o arie cu design foarte accesibil. Toate aceste eforturi suportate de bibliotecă de a face accesibile aceste colecții vor fi de folos și altor utilizatori, cum ar fi persoanele de vârsta a treia. Siguranța este foarte importantă pentru persoanele hipoacuzice. Pentru un om sănătos din punct de vedere al auzului, sunetul joacă un rol important în prevenire unor accidente (alarmă, sirene, claxon etc.). Însă persoanele cu probleme de auz nu au valid acest sistem de apă­rare. În funcție de gradul de pierdere a auzului, ele pot să nu audă nimic sau, dacă aud ceva, nu pot determina direcția din care vine sunetul. Pentru une­le dintre aceste persoane sunetele necunoscute pot genera spaimă, panică, pa­ralizie. Pentru aceste persoane, bibliotecile trebuie să fie dotate cu alarmă vi­zuală alternativă, ca de exemplu o lampă roșie care se aprinde și se stinge informând utilizatorii că biblioteca se închide. Un design de interior care să încorporeze un acces securizat este benefic pentru toți utilizatorii.

Organizarea spațiilor din biblioteci pentru persoane cu deficiențe de vedere

Pentru acești utilizatori, bibliotecile trebuie să aducă modificări în interiorul instituției, evident fără să împiedice utilizarea facilităților și serviciilor bibliotecii de către alte persoane.

Câteva aspecte care trebuie luate în considerare pentru ca aceste persoane să pătrundă cu ușurință în spațiul fizic, în interiorul bibliotecii:

  • trebuie evitată amplasarea diferitelor obstacole în spațiile de circulație, în coridoare, la intrare în instituție;
  • plasarea semnelor explicative să nu fie în locuri cu vizibilitate redusă, iluminarea spațiilor trebuie să fie adecvată și suficientă;
  • mobilierul trebuie să fie în linie dreaptă sau în unghi drept, la fiecare etaj trebuie să existe un ghid tactil, la fel și la intrare;
  • spațiile de circulație trebuie să fie marcate cu linii de culoare închisă cu efect orientativ;
  • colecțiile în Braille sau cu tipar mărit să fie organizate în săli speciale, cât mai aproape de intrarea în bibliotecă, cât mai aproape de biroul de referință.

O asemenea abordare îi poate ajuta și pe cei în vârstă și pe cei cu dificulta­te de mobilitate. Este foarte important ca, la intrare, să existe uși automate (cu senzori) care rezolvă problemele de acces pentru toate tipurile de dizabi­li­ta­te. Pentru persoanele cu resturi de vedere iluminarea are un rol foarte impor­tant pentru buna orientare și percepere a mediului înconjurător.

Spațiile strălucitoare, suprafețele cu un nivel înalt de reflexie a luminii sunt generatoare de luciu, podelele de gresie lustruite, pereții de sticlă, oglinzile, elementele de inox, pot fi o adevărată problemă, pot îngreuna deplasarea. Lumina naturală nu este benefică pentru nevăzători, lumina trebuie diminuată folosind jaluzele. Sălile de studiu nu trebuie amplasate în partea de răsărit și miazăzi. Spațiile prea luminoase nu trebuie precedate de spații întunecate, pentru a nu crea nesiguranță și disconfort acestor utilizatori.

Câteva recomandări pentru îmbunătățirea serviciilor pentru persoane cu nevoi speciale

Bibliotecile din România se află în stadiul incipient de îmbunătățire a acce­sului sau a standardului de prestare a serviciilor pentru persoanele dezavan­tajate. Pentru o mai bună relaționare cu aceste persoane e nevoie de identificarea resurselor de personal, de buget, de aplicare a unui program de instru­ire inițială pentru fiecare deficiență în parte. În prima fază ne concentrăm pe legislație, pe societatea civilă, pe nevoile categoriilor defavorizate.

Asigurarea mobilității pentru aceste persoane rămâne singura lor posibilitate de adaptare continuă la mediul înconjurător. Legislația în vigoare impune câteva norme specifice adaptării clădirilor civile și spațiului urban aferent, la exigențele persoanelor cu handicap, prin normativul NP051/2001, pentru urmă­toarele deficiențe: mecanice și motrice ale membrelor, ale aparatului ocular și sistemului auditiv. Deficiențele mecanice și motrice ale membrelor includ persoanele cu dificultăți la mers, blocate în scaun cu rotile și cu dificultăți de mișcare ale membrelor.

O importanță majoră o au datele demografice, datele statistice privind nu­mărul acestor persoane, ponderea gradului de handicap, numărul de organi­zații neguvernamentale care se ocupă de diferite grupuri sociale.

După identificarea tuturor organizațiilor și instituțiilor, se pot face schim­buri de experiență, vizite de informare, participare la sesiuni de comunicare, simpozioane, conferințe, care abordează subiecte comune legate de persoanele dezavantajate sau accesul acestora în instituțiile publice. Întâlnirile pot fi organizate în cadrul acestor instituții comunitare sau în cadrul bibliotecilor, instituțiilor publice, a instituțiilor de cultură, pentru a putea înțelege mecanismul de funcționare a acestora și serviciile oferite în funcție de grupul țintă.

În urma acestor discuții se pot aduna materiale pentru elaborarea unui ghid de bune practici, bazat pe metodologia „pas cu pas”, care să ne îndrume și să ne informeze cum trebuie să identificăm nevoia unui serviciu și cum trebuie implementat. Totodată, acesta ne poate informa despre instituțiile care s‑ar pu­tea implica financiar în proiectele bibliotecii, special pentru aceste categorii.

Efectuarea serviciilor pentru persoanele cu anumite deficiențe cere o instruire specială pentru bibliotecari, o „instruire accesibilă”. Pentru aceste cate­gorii este nevoie de strategii de instruire și a unor medii accesibile. Sunt foarte im­portante parteneriatele cu instituțiile educaționale, organizațiile neguverna­mentale, instituțiile culturale, pentru a elabora politici și planuri de integrare activă a acestor persoane.

Bibliotecile au nevoie de un management performant pentru a implemen­ta noi servicii de bibliotecă. Prin prospectarea pieții, biblioteca poate să anticipeze și să răspundă la multe provocări sociale prin intermediul dezvoltării oportunităților sociale și culturale. Instruirea incluzivă va ajuta biblioteca, prin specialiștii formați, să se reinventeze și să valorifice resursele comunitare pentru a dezvolta noi programe și proiecte. Pe termen lung, aceste programe vor susține instruirea pe tot parcursul carierei, vor spori incluziunea socială.

În România statisticile, rapoartele bibliotecilor, făcute publice, precum și cercetările în domeniu arată că ele deservesc un număr mic de utilizatori cu dizabilități fizice sau aproape deloc. Pentru a veni în ajutorul aceste persoane este nevoie de diversificarea serviciilor existente, de servicii speciale, axate în mod direct pe acest segment, de schimbarea politicilor de achiziție.

Biblioteca trebuie în primul rând să instruiască personalul, să elaboreze politici clare, care să asigure persoanelor dezavantajate accesul liber la toate re­sursele informaționale disponibile, să respecte drepturile și libertatea intelec­tuală, să asigure un spațiu adecvat de studiu pentru aceste persoane.

Bibliotecarii trebuie să furnizeze informații (inclusiv deservirea la domiciliu), să faciliteze resursele de la alte biblioteci (împrumut interbibliotecar), trebuie să militeze pentru cunoașterea și acoperirea nevoilor unor servicii bune de bibliotecă, să ofere servicii diferențiate în funcție de handicapul utilizatorilor (orbi, surzi, cu deficiențe fizice, persoane în vârstă, minorități etc.). Insti­tuția trebuie să ofere servicii la distanță (telefon, fax, poștă, mail), trebuie să‑și organizeze colecțiile în funcție de necesitățile acestor categorii de utilizatori care provin din diferite medii, cu diverse niveluri de pregătire, cu diferite nevoi. Orientarea acestor servicii se va răsfrânge și asupra familiilor acestor persoane. Personalul care lucrează cu acest segment de public trebuie să întru­nească caracteristici speciale:

  • să fie familiarizați cu utilizarea echipamentelor speciale;
  • să‑i înțeleagă și să‑i respecte pe oamenii cu deficiențe;
  • să fie la curent cu starea colecțiilor și cu necesitățile persoanelor dezavantajate;
  • să fie la curent cu disponibilitatea resurselor editate, sonorizate și electronice;
  • să cunoască alfabetul Braille și alfabetul cu semne pentru hipoacuzici;
  • să fie flexibili și dornici pentru a învăța și implementa schimbările;
  • să aibă posibilitatea de a se pregăti/specializa în domeniu (bibliotecari de referință specializați pentru categorii defavorizate).

Politica managerială a bibliotecilor trebuie orientată spre schimbare, trebuie să asigure pregătirea personalului, pentru a oferi și administra servicii informaționale acestor persoane, să identifice modele eficiente pentru promovarea deprinderilor de lectură a copiilor și adulților cu anumite deficiențe. Pregătirea specialiștilor care ar putea furniza informații relevante, de calitate, acestor persoane ar trebui să fie o prioritate pentru biblioteci. O condiție utilă dezvoltării unor programe de instruire a personalului este cuprinderea unor arii de cunoștințe, abilități, experiențe privitoare la servicii pentru persoanele dezavantajate.

Este foarte important, în cadrul unei organizații, să se identifice persoane­le potrivite pentru a oferi eficient acest tip de serviciu, persoane cu date psi­ho‑fizice, intelectuale și emoționale adecvate. Există în România biblioteci publice care au personal cu experiență în relaționarea cu aceste persoane.

De exemplu: la Iași, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi, încă din 2002, managerul instituției, prin proiectele implementate, prin dezbaterile organizate, a reușit să ofere servicii persoanelor defavorizate (copii instituționalizați, nevăzători, oamenilor privați de libertate, persoane de vârsta a treia, alcoolici, persoane cu dizabilități ș.a.) și să identifice în colectivul bibliotecii, per­soa­nele potrivite pentru a lucra cu acești utilizatori.

Astfel, au fost înființate punctele de împrumut în căminele de bătrâni, s‑au dezvoltat parteneriate durabile și extinse cu Asociația Nevăzătorilor, cu Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași, cu școlile speciale, cu primăriile comunale etc.

În paralel, s‑a urmărit selectarea bibliotecarilor și pregătirea lor în vederea susținerii acestor programe speciale: cursuri de formare profesională, centre metodice în sprijinul bibliotecarilor comunali, axate pe diverse problematici mai speciale, reunite sub genericul „Biblioteca publică aplicată pe nevoile comunității”.

Atunci când se stabilește înființarea unui nou serviciu, sau o facilitate pentru un anumit grup de utilizatori sau potențiali utilizatori, se stabilesc prioritățile și se pune la punct un plan de lucru. Specialiștii din bibliotecă trebuie să participe la discuții, pentru a identifica cele mai favorabile soluții pentru grupurile țintă. Aceste briefinguri nu au o periodicitate stabilită, se efectuează la cerere sau când sunt convocate de manager, pornind de la o problemă dificilă de rezolvat. Fiecare compartiment, serviciu, identifică problemele specifice legate de dizabilitate, de implementarea sau îmbunătățirea facilităților, se desem­nează bibliotecarii responsabili, se stabilește politica de achiziție pentru aces­te persoane. Este foarte important, pentru a înțelege fenomenul, să se facă trai­ninguri de conștientizare care au ca impact schimbarea atitudinii sociale, cu­noașterea experienței și evidențierea valorilor.

De exemplu: Biblioteca organizează ședințe de evaluare a activității împărțind responsabilitățile pentru fiecare categorie de utilizatori, fiecare fiind responsabil pentru: persoane cu deficiențe de auz, cu probleme de mobilitate, cu probleme de vedere, cu probleme de limbaj, de comportament, persoane înaintate în vârstă. Ședințele se pot ține la bibliotecă sau la sediile altor organi­za­ții. La discuții trebuie să participe și membrii comunității cu dizabilități și per­sonalul specializat care se ocupă de acest segment, respectiv cei de la asisten­ță socială, de la căminele de bătrâni, de la nevăzători, de la surdo‑muți, de la penitenciar etc.

Bibliotecari cu abilități de predare‑comunicare

Instruirea personalului bibliotecii cu privire la necesitățile diferite ale gru­purilor de utilizatori se poate realiza printr‑un program structurat, care ar re­flecta nevoia de servicii informaționale. Un astfel de program ar impune schimbarea politicilor și dorința de reconcentrare și reevaluare conform necesităților și experienței utilizatorilor. Pentru obținerea unor rezultate favorabile, bibliotecarii desemnați ar trebui să consulte organizațiile specializate pentru a putea fi instruiți conform normelor metodologice, ar trebui să invite repre­zentanții persoanelor cu handicap, pentru consultații sau să‑i implice în ela­borarea acestor programe.

Aceste organizații vor furniza informații și cunoștințe, utile pentru biblio­tecă în special în implementarea unor noi servicii. Informațiile, cursurile, dezbaterile, vor fi de un real ajutor personalului în însușirea și dezvoltarea abilităților necesare de comunicare, vor surmonta neînțelegerile și diferențele culturale și educaționale, prin adaptarea serviciilor la necesitățile utilizatorilor, vor contribui în dezvoltarea colecțiilor în formatele necesare persoanelor cu nevoi speciale. Investițiile în instruire sunt investiții inteligente.

Un personal instruit se simte liber să‑și exerseze imaginația și flexibilitatea pentru a crea un nivel superior de accesibilitate pentru persoanele dezavan­tajate. Sunt resurse gratuite pe care bibliotecile și alte instituții le dețin, prin buget alocat de stat, pe care trebuie să îl folosească cu inteligență, pentru a le transforma în servicii de calitate și în personal specializat.

Metodologia de instruire trebuie să fie practică, participativă, atrăgătoare, perfecționată, evolutivă, și să explice, teoretic și practic, toate metodele de abordare a acestor categorii.

Bibliotecarul trebuie să stăpânească bine tehnicile de comunicare, să aibă grijă la calitatea intervenției verbale, la profunzimea abordării problemei și la timpul alocat utilizatorului. Acest timp depinde de la caz la caz, de la serviciu sau informația pe care trebuie să o ofere. Dacă biblioteca are în dotare stație și microfon, ele pot fi folosite în cadrul desfășurării evenimentelor, așezând persoanele cu handicap auditiv aproape de amplificatoare.

În cadrul unor activități de promovare a lecturii se poate utiliza limbajul sem­nelor de către un povestitor, invitat de la Asociația Surdo-Muților sau poate fi un profesor, un student care vorbește limbajul semnelor. Trebuie luate în considerare aceste servicii speciale pentru toate deficiențele, ca parte componentă a serviciilor de bază. O importanță deosebită o are și stabilirea și planifica­rea bugetelor pentru achizițiile de carte, periodice și aparatura necesară aces­tor categorii de utilizatori. Sunt foarte importante și căile de diseminare a in­formației despre serviciile bibliotecii în comunitate. Informațiile pot fi postate pe pagina web a bibliotecii, pot fi elaborate și în versiune audio, pe care o poate face un bibliotecar cu dicție bună.

Biblioteca poate găzdui un program de demonstrare a echipamentelor de care are nevoie în viața de zi cu zi o persoană hipoacuzică, nevăzătoare sau cu probleme de mobilitate. Personalul unei biblioteci poate fi considerat drept unul dintre elementele care garantează succesul sau eșecul strategiilor de implementare a serviciilor și produselor noi de bibliotecă.

Schimbarea mentalităților

E nevoie de o schimbare radicală, de o nouă paradigmă, de implementarea legii și de sancțiuni adecvate, când legea nu e aplicată. E nevoie și de voința politică pentru a concepe și implementa politici publice adecvate pentru persoanele cu dizabilități. Dreptul la un spațiu public accesibil este un drept fundamental al persoanelor cu dizabilități și totodată un drept cheie, deoarece permite exercitarea celorlalte drepturi. Lipsa accesibilizării constituie discriminare.

Accesibilizarea resurselor obișnuite ale comunității (facilități, servicii și produse privind locuința, sănătatea și recuperarea, cultura, educaţia și formarea profesională, munca, politica, sportul etc.), în scopul utilizării de către persoanele cu dizabilități, ne duce spre o „societate deschisă” în acord cu principiile democratice actuale. Însă accesibilitatea este punctul nevralgic al integrării în comunitate și al incluziunii sociale în cazul persoanelor cu dizabilități.

O categorie aparte de membri ai societății, stigmatizați, excluși din punct de vedere social, o reprezintă persoanele cu dizabilități, care în loc să fie priviți cu milă și caritate, au nevoie de a li se crea oportunități, de a fi activi social și implicați în activități civice împreună cu ceilalți membri ai societății.

A eticheta oamenii e foarte simplu, e foarte uşor să treci pe lângă proble­me­le lor, decât să intervii. Dar, în spatele etichetei, este un om care a ajuns în­tr‑o situaţie vulnerabilă, datorită sărăciei, indiferenţei, şomajului, datorită societăţii care nu oferă soluţii în timp util.

Noi, ceilalţi, nu suntem suficient de conştienţi de problemele fizice şi psi­hice pe care le au, nu ştim să ne comportăm cu ei, să‑i acceptăm lângă noi, să‑i ajutăm, să‑i înţelegem.

Recomandările prezentate în lucrare, legate de persoanele cu anumite de­ficiențe, de serviciile oferite, sunt elemente de alternative prin dezvoltarea comunităţii/ societăţii unde trăim, de aceea este important să le facem cunoscute. Sinergiile generate de bunele practici ale relațiilor publice ar putea deter­mi­na îmbunătăţirea programelor de educaţie, formare, management, organiza­re şi dezvoltare locală a instituțiilor publice. Astfel, este necesar să se identifice şi să se prezinte iniţiative inovatoare din domeniul comunicării cu publicul, din serviciile publice, deoarece prin acestea se pot oferi informaţii, idei ce pot fi transferate în diverse structuri instituționale.

Marea majoritate a bibliotecilor au probleme legate de spațiile insuficiente pentru depozitare, limitând creşterea numerică a colecţiilor, lipsa totală a spaţiilor pentru activităţi de animaţie culturală destinate utilizatorilor, pentru înființarea unor noi servicii, inexistenţa filialelor în locuri și localități lipsite de aceste instituții care și‑au demonstrat pe deplin utilitatea.

Cerințele utilizatorilor nu pot fi satisfăcute datorită ritmului scăzut de re­acție a instituțiilor, cauzat și de posibilităţile scăzute de dezvoltare ale acestora. Este nevoie de schimbarea mentalităților, de schimbarea politicilor, de schim­barea legilor și în primul rând de unitate în breasla bibliotecarilor și res­pect pentru munca unor bibliotecari, care au încercat să răspundă necesităţilor de lectură, de studiu, de informare şi documentare ale comunităţii pe care o serveşte, acolo unde militează pentru categoriile cu nevoi speciale, pentru in­te­grarea bibliotecii în viaţa acestor persoane.

Bibliografie:

  1. Parlamentul României. Legea nr. 448/2006 republicată 2008, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. În: Monitorul Oficial Partea I, nr.1/10.07.2009. Disponibil la: http://www.dreptonline.ro/legislatie/lege_protectia_persoane_handicap_448_2006_rep_2008.php.
  2. Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr.121 bis/5.III.2013. Strategia dizabilităţii europene. Accesibilizarea spaţiului urban. Disponibil la: http://www.infocons.ro/wp-content/uploads/2014/ 08/NP-051-normativ-privind-acesibilizarea-spatiului-urban.pdf.
  3. Ciorcan, Marcel, Organizarea colecțiilor de bibliotecă. Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, 2000, p. 60.
  4. Kulikovski, Lidia, Accesul persoanelor dezavantajate la potențialul bibliotecilor. Chișinău, Epigraf, 2006, p. 224.
  5. Argatu, Daniela, Ghidul bibliotecarului școlar. Eurocompetențe profesionale. Iași, Stef, 2014, p. 353.
  6. Kulikovski, Lidia, Accesul persoanelor dezavantajate la potențialul bibliotecilor. Editura Epigraf, Chișinău, 2006, p. 224.
  7. Argatu, Daniela, Ghidul bibliotecarului școlar. Eurocompetențe profesionale. Iași, Stef, 2014, p. 353.
  8. Boitor, Rozalia Melania, Asigurarea mobilităţii în siguranţă şi confort a persoanelor cu dizabilităţi locomotorii. Disponibil la: http://users.utcluj.ro/~Boitor/docs/asigurareaMobilitatii.pdf.

Irena-Ioana Brodoceanu este bibliograf la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s